Te privesc... La început nici nu mă pot uita in ochii tăi. Mi-i frică. E ceva normal,omul mereu s-a temut de ceea ce nu întelege sau nu poate controla. Şi cît nu ar suna de straniu, dar cea mai mare frică a mea la moment e să văd reflexia ochilor mei în ai tăi. Ochii omului atîtea lucruri pot spune! Un ocean de idei, o galaxie de gînduri – toate se ascund aici, după frunte. Şi aşa precum nu pot sorbi dintr-odată un ocean, tot aşa nu pot să-ţi suport privirea asupra-mi. Nu acum, şi nu deodată. Fructul interzis dintotdeauna a fost cel mai dulce...
Vreau să te admir dintr-o parte. Semeni atît de mult cu cea pe care am visat-o mereu! Semeni, dar de fiecare dată arăţi diferit. De cîte ori te voi înîlni oare şi de cîte ori vei fi altfel? Exişti oare cu adevărat? Iată-te – foarte reală, materială, umană, nimic cosmic sau imposibil. Te privesc în ochi. Durează doar cîteva secunde, dar eu deja atîtea am reuşit să văd! Am creat o nouă lume, o lume unde eu te iubesc, iar tu mă iubeşti pe mine. Tu eşti acea bucăţică din EU, lipsa căreia am simţit-o de fiecare dată cînd urmăream stelele căzătoare. Tu eşti cea căreia îi pot împărtăşi toate impresiile mele după ce privesc un film bun sau ascult un cintec frumos. Tu eşti melodia ce mă trezeşte dimineaţa, ca mai apoi să mă urmărească toata ziua. Te sărut, ăsta e legămîntul cel mai frumos care ne leagă, asta e puntea dintre dragoste şi realitate. Mă tem că ăsta e cel mai periculos drog, fără de el voi muri şi vreau tu să mori cu mine – astfel voi şti că tu nu poţi trăi fără mine aşa cum nici eu fără tine. Noi sîntem creatorii propriei noastre lumi, şi aici nu există bine sau rău, frumos sau urît – aici există doar absolutul. Aici chiar si ceasurile stau pe loc, timp-ul devenind doar o noţiune ce figurează în paginile dicţionarelor... Te vreau. Atît de mult îţi doresc trupul, deoarece ştiu că contopindu-mă cu tine trupeşte voi deveni mai aproape de sufletul tău. Eu voi fi tu, iar tu vei fi eu. Ba mai mult, devenim un singur EU...Devin beat de fericire, mă simt asemena unui Icar care înfruntă cerul. Dar cerul e egoist, nu-şi împarte bolta cu nimeni. Orice Icar e sortit pierzaniei, şi în fine, simt cum mă prăbuşesc în adîncurile propriului meu trup. Clipesc. Mă uit la ceas – ticăie, iar nisipul se scurge mai repede ca niciodată. Iar tu... Tu stai tot acolo. Necunoscută, diferită, altfel decît cum ar trebui să fii. M-am îndrăgostit, dar în cine? În TU? TU reprezintă o simbioză dintre suflet şi fizic, iar eu...Eu m-am îndrăgostit în ochii tăi, în părul tău, în buzele tale, în pielea ta, în trupul tău, dar nu în TU... Tu ai să pleci, iar eu voi rămîne iarăşi singur, indrăgostit în fata şi lumea pe care tot eu am creat-o, îndrăgostit în mine însumi. Sunt un Narcis? Eu pur şi simplu am pus în ochii tăi o bucăţică din EU. De cîte ori te voi înîlni oare şi de cîte ori vei fi altfel? Exişti oare cu adevărat?
