Astăzi am vizitat Orașul Despărțirilor. Oraș ce mișună de amintiri și umbre ale trecutului. Sedus de briza primăvăratică ce mai poartă pe aripi mireasma părului tău, am pășit benevol spre altar, gata de a-mi sacrifica ultimele-mi cioburi ale inimii ce picură sînge. Plînge. Dar te vrea, nebuna ce este, surda ce este, confuza ce este, neînțeleapta ce este! Te vrea și plînge.
Pavajul gri îmi șiruie sub picioare asemena unui rîu. O, rîule, sper că nu te cheamă Stix! Îndreaptă-ți curentul tău negru și vîscos spre alte apusuri, al meu departe este. Pavajul, perindîndu-se conform unui pattern exact, mă poartă pe urmele pașilor tăi moi. Ghid șiret, mă duce exact pe drumurile pe care cîndva călcam într-un pas. Cu inima-mi făcută ghem, te caut sub fiecare piatră, pe fiecare alee, în fiecare gură de oxigen pe care o sorb flămînd. Dar te-aș sorbi pe tine.
Cîte amintiri dăinuiesc aici, prin colțurile uitate ale Orașului Despărțirilor? Cîte replici nespuse, cîte sărutări înnabușite? Cîte ,,te iubesc-uri" sacadate au fost rostite nimănui în noapte, în timp ce te zbăteai sub plapumă, mușcîndu-ți buzele seci? Dar orașul e mut și nu-mi vorbește. E mut ca și tine iubito, și fie, ador să-ți ascult chiar și tăcerea. Orașul Despărțirilor știe multe, dar e secretos. Fie, să tacă pe veci atunci. Eu voi rătăci pe străzile sale în căutarea ta. Îți voi colecta atomii din aer, de pe băncile singuratice, de pe frunzele solitare, din claxonul vehiculelor, de pe patul unde am făcut dragoste. Și te voi lipi din nou, îți voi zidi labirintul si voi sări în el fericit. Iar cînd te voi găsi în sfîrșit, nu te voi mai lăsa să pleci vreodată.
Plouă. Ce alinare! Ploia mă învăluie într-o îmbrățișare umedă, îmi soarbe lacrimile și-mi suge buzele. Aș prefera ploaia să-ți poarte numele însă...
Nu te-am mai găsit azi. Pavajul m-a mințit și de aia am fugit de el acolo unde nu m-ai găsi niciodată. Dar sper că mă cauți... Și dintrodată apari. Același păr, aceiași ochi, aceleași haine - exact ca în visele mele pătimașe. Unde ai fost pînă acum, suflet drag? Sufocat de dor, speranță și dorință, îmi scot inima din piept și ți-o dau. Picură, dar plînge de fericire. E acasă. Te iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu